:

1 Samuel 27

1

David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara Filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mâna lui.”

2

Şi David s-a sculat, el şi cei şase sute de oameni care erau împreună cu el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.

3

David şi oamenii lui au rămas în Gat la Achiş; îşi aveau fiecare familia lui, şi David îşi avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.

4

Saul, când a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute.

5

David a zis lui Achiş: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într-una din cetăţile ţării un loc unde să pot locui; căci pentru ce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?”

6

Şi chiar în ziua aceea, Achiş i-a dat Ţiclagul. De aceea Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda până în ziua de azi.

7

Timpul cât a locuit David în ţara Filistenilor a fost de un an şi patru luni.

8

David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra Gheşuriţilor, Ghirziţilor şi Amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela până la Şur şi până în ţara Egiptului.

9

David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici bărbat nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, şi apoi se întorcea şi se ducea la Achiş.

10

Achiş zicea: „Unde aţi năvălit azi?” Şi David răspundea: „Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de Ierahmeeliţi şi spre miazăzi de Cheniţi.”

11

David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; „căci”, se gândea el, ei „ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: „Aşa a făcut David.” Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cât a locuit în ţara Filistenilor.

12

Achiş se încredea în David, şi zicea: „S-a făcut urât poporului său Israel, şi va rămâne în slujba mea pe vecie.”

Link: